Tie de ce iti e frica sa pleci din Romania?

Posted on 29. Apr, 2009 by Iulian in Social

Am pornit de la un articol excelent despre granite mentale si nu numai, scris de Dragos Manac, recomandat de Victor Kapra pe Twitter. Pe scurt, Dragos afirma lucid si argumentat ca „Romania nu se va schimba niciodata in bine.” Apoi, de la o mica discutie tot pe Twitter, am ajuns la o intrebare, pe cat de simpla, pe atat de complicata si groaznica:

mie de ce imi e frica sa plec din Romania?

Iata ce raspunsuri am gasit in ceea ce ma priveste:

- cred ca mai am lucruri de facut/schimbat aici si vreau sa ajut cu ceva oamenii din tara asta sau macar pe cei din jurul meu. De aceea, simt ca as abandona un oarecare „plan cincinal personal”. Mi se pare absurd sa o iau de la 0 cu un internship sau o bursa afara, asa cum am auzit si eu ca se intampla „singura sansa” pentru tinerii romani.

- am senzatia ca m-as simti singur acolo, desi am cunoscut cativa occidentali si treaba aia cu „noi suntem mult mai calzi, mai ospitalieri si mai sinceri” nu stiu cat de mult tine intr-o tara in care religia nationala e „sa moara si capra vecinului”; mi se pare ca mi-as construi greu relatii acolo, dar oare cat de stupida e frica asta? Ei nu sunt tot oameni?

- simt ca as dezamagi persoane fata de care sunt legat aici – ca m-as indeparta de ele, desi in afara de 3-4 persoane apropiate cu care ma vad zilnic, nu e ca si cum nu am Twitter, blog si messenger – modalitati prin care comunic deja cu cei din jur in proportie de 70%

- imi e frica de esec, de competitie – de cat de avansati si cat de buni ar fi cei din domeniul meu in Occident. Ma simt cateodata ca fotbalistii romani, care poate au talent, dar dardaie chilotii pe ei in fata unor ciumeti cu *oaie mai mari ca ale lor. Aici as adauga ca imi e frica de limba… desi e atat de stupid pentru ca reusesc sa invat foarte rapid lucruri.

- si totusi imi e frica si de succes oarecum – am senzatia ca mi-as ridica standardele prea mult acolo si nu m-as mai putea refugia in acel loc (mental) caldut romanesc, pe care il cunoastem cu totii atat de bine – esentializat in „las-o ba’ ca merge-asa”

- imi e frica de necunoscut – nu stiu ce ma asteapta acolo, dar cand ma gandesc la Europa, am in cap o harta mare care ma intimideaza, in loc de strazi, oameni sau parcuri. (in alt continent nu prea concep sa ma mut)

- imi e frica de schimbare – daca as pleca, ar trebui sa schimb aproape tot: prieteni, program, comportament (sunt alte reguli unde te duci), obiceiuri, tabieturi – aici e vorba tot de o zona de confort, dar nu neaparat tipic romaneasca, ci umana. Tuturor ne e frica de nou si de schimbare cand, de fapt, ar trebui sa le imbratisam. Doar experientele noi iti pot aduce fericire in viata.

- imi e frica de o promisiune prea mare (overpromise) – ca sa plec, trebuie sa fiu foarte motivat si, desigur, sa imi pun sperante mari in aceasta schimbare. Ea trebuie sa imi aduca ceva bun in viata.

- imi mai e frica de stilul de viata occidental, hiper-corect (dupa cum e descris de romanii care se intorc de prin vizite pe „afara”). Aud povesti cu tari ca Elvetia sau Austria in care totul e atat de steril si anost si mi se pare ca simplul fapt ca in Romania pot fi mai nesimtit, mai zgomotos, mai roman… o face o tara mai libera.

- mi-e teama si de adaptarea acolo – cum voi fi perceput ca roman sau ca imigrant din Europa de Est pur si simplu… oare imi voi putea gasi un job acolo in vremuri ca astea?

- imi mai e teama de regret – regretul de a fi plecat si de a fi lasat in spate o lume la care am muncit, in care m-am implicat, in care am trait. Insa intotdeauna am stiu ca e mai bine sa regreti ce ai facut decat ce nu ai facut. Si am abia 23 de ani, deci inca mai pot face greseli. Dragos a reusit sa ia o astfel de decizie pe la vreo 30 si, cunoscandu-l personal, stiu ca a facut tot ce a putut ca sa schimbe ceva in bine aici. Stiu ca a muncit enorm si ca nu e un om care renunta usor. Cu toatea acestea, e unul dintre multii care renunta la lupta cu Romania. Pentru ca noi asta facem zi de zi… ne luptam cu propria noastra tara.

Cam astea sunt motivele mele. Cer iertare daca am scris prea mult si e plictisitor.